Elena Udrea a ieșit joi din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a respins contestația DNA privind eliberarea sa condiționată. Fosta ministră a declarat la ieșire că nu a vorbit deloc cu Traian Băsescu în perioada de detenție, pentru că acesta „nu a fost la lista de persoane pe care le-am putut apela”.
Întrebată dacă ar discuta cu fostul președinte, în cazul în care acesta ar contacta-o, Udrea a răspuns fără ezitare: „Normal că aş vorbi, cum să nu vorbesc cu fostul preşedinte, Doamne fereşte!”.
Fostul ministru al Turismului a petrecut mai bine de un an după gratii, ca urmare a condamnării definitive din Dosarul „Gala Bute”. La ieșirea din penitenciar, Udrea a spus: „Este minunat, îi mulțumesc lui Dumnezeu că această încercare s-a încheiat”.
Eliberarea sa a fost decisă inițial de Judecătoria Ploiești și menținută de Tribunalul Prahova, în ciuda contestației formulate de procurorii DNA Ploiești.
Revenirea Elenei Udrea în spațiul public reînvie speculațiile privind relația sa cu fostul președinte Traian Băsescu, considerat ani la rândul mentorul său politic.
Sursa: Newsinn
