SURSE: BOLOJAN FUGE DE SCANDAL, A PLECAT LA ORADEA, DAR ÎI CERE DEMISIA LUI DRAGOȘ ANASTASIU

Potrivit unor surse, Bolojan i-ar fi cerut demisia lui Dragoș Anastasiu. Între timp, milionarul contrazice DNA și insistă că nu a denunțat el mita și că a fost martor în dosar. Președintele Nicușor Dan a venit și el cu o primă reacție, cu întârziere.

Nicușor Dan a declarat în Austria că Dragoș Anastasiu este o mare problemă, însă nu a discutat încă cu Ilie Bolojan pe această temă.

Nicușor Dan îl atacă pe Bolojan: cazul Anastasiu, o problemă mare

Potrivit unor surse, premierul Ilie Bolojan i-ar fi cerut demisia lui Dragoș Anastasiu, însă doar după presiunea publică din ultimele zile, după ce acest caz a ieșit la iveală, după ce s-a aflat că timp de 8 ani Dragoș Anastasiu a dat mită unui funcționar ANAF ca să-și scape propria companie.

Între timp, Dragoș Anastasiu a avut o primă reacție pe Facebook, se contrazice cu DNA și insistă că nu a avut calitatea de denunțător în acest dosar, ci doar calitatea de martor. Acesta spune că ar fi cerut de la DNA documente, dovezi că ar fi avut calitatea de denunțător, că ar fi denunțat ceva, atunci când a fost audiat. Totul, în condițiile în care calitatea de martor ar presupune că nu ar fi vrut la momentul acela să descopere această speță, să meargă și să recunoască ce s-a întâmplat.

În același timp, am văzut și reacția venită din partea lui Nicușor Dan, tardivă. După ce, ieri, a cerut timp să se informeze pentru că spunea că nu cunoaște speța, astăzi a revenit și a zis: „E o problemă!”. Acesta a adăugat că nu a avut timp să stea de vorbă cu premierul Ilie Bolojan. Tot mai mulți lideri politici cer demiterea lui Dragoș Anastasiu, atât din PNL, cât și din PSD, dar mai ales din opoziție.

Liderii AUR au transmis chiar și o scrisoare deschisă premierului Ilie Bolojan, în care i-au cerut să-l demită.

 

 
 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri