România a încheiat cu un bilanț 9 medalii – dintre care 4 de aur, 3 de argint și 2 de bronz – participarea la Campionatul Balcanic de atletism pentru seniori, desfășurat la Volos, în Grecia.
Performanța confirmă forma excelentă a sportivilor „tricolori” în acest sezon competițional.
Campionii balcanici din delegația României sunt Rareș Toader, la aruncarea greutății (20,74 m), Alin Firfirică, la aruncarea discului (63,15 m), Alina Rotaru-Kottmann, la săritura în lungime (6,81 m) și Răzvan Cristian Grecu, la triplusalt (16,46 m).
Medaliile de argint au fost obținute de Andreea Taloș – triplusalt (14,10 m), Andrea Mikloș – 400 metri (51,53 secunde) și Bianca Ghelber – aruncarea ciocanului (70,20 m).
Pe podium au mai urcat Mihai Dringo – bronz la 400 metri (45,29 secunde) și Ramona Verman – bronz la săritura în lungime (6,63 m).
Lotul tricolor a fost alcătuit din 18 sportivi (8 fete și 10 băieți), care au concurat cu determinare și au demonstrat că România rămâne o forță în atletismul balcanic.
Sursa: Newsinn
