ÎN ORAȘUL BROȘTENI VA FI RELUATĂ FURNIZAREA APEI CĂTRE POPULAȚIE

Apa va fi livrată cu restricții două ore dimineața și două ore seara. Orașul a fost grav afectat de inundații.

Furnizarea apei către populație va fi reluată vineri în orașul Broșteni, din județul Suceava, grav afectat de viituri și inundații.

Într-o primă etapă va fi apă doar în zona blocurilor, unde locuiesc aproximativ 1.000 de persoane, și va fi livrată cu restricții două ore dimineața și două ore seara, dar se lucrează la reabilitarea rețelei de alimentare cu apă a întregului oraș, transmite Radio România Actualităţi.

Aproape jumătate din populaţia oraşului a avut de suferit direct din cauza intemperiilor. Trei persoane, un bărbat şi două femei, şi-au pierdut viaţa, infrastructura rutieră a fost distrusă, iar 80% din poduri sunt în apă.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri