PREŞEDINTE AL FEDERAŢIEI PATRONALE ROMALIMENTA: NU CRED CĂ VOM ASISTA LA MAJORĂRI DRAMATICE DE PREŢ

Președintele Federației Patronale Romalimenta, Sorin Minea, a spus, luni, 4 august, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, că nu se așteaptă la majorări dramatice de preț, deși au crescut simultan TVA și accizele, și a explicat motivul.

„În marile magazine, la unele dintre produse n-am văzut nici măcar cei 2%, sincer. Cei 2% în general merg automat, sunt băgaţi în program, ăia îi ia statul, nu îi ia comerciantul sau producătorul. Dacă nu l-aş pune în preţ, ar trebui să dau eu 2% statului.

Diminuarea consumului există în România la ora actuală. A fost un început de an şi un sfârşit de an, anul trecut, cu consumul mult redus faţă de cel cu care eram obişnuiţi, toată lumea ştie acest lucru”, a spus președintele Federației Patronale Romalimenta, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.

El a adăugat că, în continuare, consumul are o tendinţă de scădere, mai ales că este perioada de vacanţă, în care românii mănâncă mai puţin. Astfel, în contextul unui consum scăzut, el a explicat că nu se așteaptă la majorări dramatice de preț.

„Va fi o tatonare de piaţă undeva, în toamnă”

De asemenea, Sorin Minea a spus că va avea loc o tatonare de piață, prin toamnă, dar că nu crede că va fi o creştere mare de preţ, cel puţin până spre sfârşitul anului.

„Firmele se împart totdeauna în două: cei care profită de această chestie şi aruncă preţul în neştire… Poate merge! În general sunt cei care nici măcar nu încasează TVA, şi celelalte firme care încep să-şi facă calcul, iar calculul e legat de totalul cheltuielilor, şi totalul cheltuielilor este mai mare de 2%, dar şi de piaţă, de consum”, a explicat el.

Totuși, președintele Federației Patronale Romalimenta a spus că scumpirea carburanților și a energiei este într-adevăr o problemă.

„Ai independenţă de voinţa oricui. Fiecare procesator şi retail are consum şi în energie. Aud în fiecare zi dublarea preţului energiei. Nu este adevărat, este în funcţie de consum. O firmă, un retail, are un consum mare, deci nu plătea preţ subvenţionat.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri