Demiteri în lanț după scandalul legat de focarul de infecție de la Spitalul Floreasca din Capitală. Chirurgul plastician Tiberiu Paul Neagu, șeful Centrului de Arși din cadrul unității medicale, a fost demis luni de managerul spitalului, susțin surse medicale. De asemenea, a fost demisă și șefa laboratorului de microbiologie al Spitalului „Floreasca”, Ileana Coldea.
Potrivit unor surse citate de realitatea PLUS, decizia în cazul lui Tiberiu Neagu ar fi fost luată după ce rezultatele controalelor trimise la spital de Ministerul Sănătăți – Inspecția Sanitară de Stat și Corpul de Control – au ajuns luni dimineață pe biroul managerului unității medicale.
Tiberiu Paul Neagu, căruia ministrul Alexandru Rogobete i-a cerut public demisia săptămâna trecută, a fost în concediu după izbucnirea scandalului legat de pacienta transferată în Belgia cu mai multe infecții spitalicești multirezistente.
Sursa: Realitatea Medicala
