UN BĂRBAT A MURIT LA UN CONCERT AL GRUPULUI OASIS

Concertul de sâmbătă al grupului Oasis a fost umbrit de un eveniment tragic. Un bărbat în vârstă de 40 de ani a căzut din tribuna stadionului Wembley din Londra și a încetat din viață din cauza loviturii suferite.

Polițiști, echipe de urgență și medici, sosiți la fața locului au fost mobilizați în jurul orei 22:19 „în urma rapoartelor conform cărora o persoană a fost rănită”, potrivit purtătorului de cuvânt al poliției londoneze.

„Un bărbat de 40 de ani a fost descoperit cu răni comparabile cu cele ale unei căzături. Din păcate, a fost declarat decedat la fața locului”, transmite Agerpres.

Într-o declarație publicată de BBC, frații Liam și Noel Gallagher au declarat că sunt „șocați și întristați” de această veste și au transmis „sincere condoleanțe familiei și prietenilor” victimei.

Acesta a fost ultimul dintr-o serie de șapte concerte la Londra, la câteva săptămâni după ce trupa s-a reunit la începutul lunii iulie, după 16 ani de despărțire.

Următorul concert Oasis va avea loc la Edinburgh, Scoția, înainte de turneul lor internațional care îi va duce în Statele Unite, Japonia, Australia și Brazilia, potrivit Agerpres.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri