Teatrul „Stela Popescu” anunță că va păstra prețurile biletelor la nivelul stagiunii precedente pentru fiecare spectacol, cu toate că, începând cu 1 august, cota TVA a fost majorată prin Ordonanță de Urgență.
„Această creştere afectează direct cheltuielile instituţiei noastre — de la costuri de producţie, materiale şi servicii, până la utilităţi. Pentru a proteja spectatorii noştri de efectele acestor scumpiri, Teatrul «Stela Popescu» a decis să menţină preţurile biletelor la nivelul stagiunii anterioare, pentru fiecare spectacol în parte. Vom face acest lucru prin asumarea internă a impactului financiar generat de creşterea TVA, astfel încât publicul să nu plătească mai mult. Este o decizie curajoasă şi riscantă din punct de vedere financiar, dar în acelaşi timp necesară şi obligatorie pentru a apăra accesul real la cultură şi a ne respecta «rolul» în societate”, se arată într-un comunicat al instituției, transmis marți.
„Potrivit sursei citate, „Cultura rămâne a tuturor. Reducem costul, nu accesul!”
Conform Agerpres, instituția afirmă că accesul la cultură nu este „un moft sau un privilegiu”.
„Este o necesitate. O obligaţie. Atât pentru instituţiile care o produc, cât şi pentru societatea care trebuie să o susţină. Prin cultură ne îmbogăţim spiritual, nu financiar. Suntem împreună până la capăt. Cu sau fără TVA. Cu sau fără confort. Întotdeauna cu sens”, menţionează comunicatul.
