SPANIA, ÎN ALERTĂ DIN CAUZA CANICULEI: PESTE O MIE DE MORȚI ÎN LUNA IULIE, CU 57% MAI MULT DECÂT ÎN 2024

Valurile de căldură fac ravagii în Spania, unde peste 1.000 de decese din luna iulie au fost atribuite caniculei, potrivit datelor unui institut public citate de AFP. Numărul morților este cu 57% mai mare față de aceeași perioadă din 2024, potrivit unui anunț publicat de Ministerul Sănătății pe platforma X.

Concret, este vorba despre 1.060 de decese estimate pe baza datelor colectate prin sistemul MoMo – Monitorul Mortalității. Acest instrument, gestionat de Institutul de Sănătate Carlos al III-lea, compară zilnic numărul real de decese cu cel prognozat statistic, în funcție de datele istorice. Dacă se observă o creștere anormală, sunt analizați și factorii externi, inclusiv temperaturile furnizate de Agenția Națională de Meteorologie (Aemet).

Deși MoMo nu poate indica o cauză directă, precum „moarte cauzată de caniculă”, specialiștii îl consideră cel mai bun instrument de estimare a impactului temperaturilor extreme asupra mortalității.

În iulie 2024, MoMo a identificat 674 de decese ce puteau fi asociate căldurii. În august, cifra a urcat la 1.271. Pentru perioada 16 mai – 13 iulie 2025, numărul deceselor atribuite caniculei a ajuns la 1.180, față de doar 70 în aceeași perioadă a anului trecut, conform aceluiași sistem.

Ministrul Sănătății, Monica García, a declarat că autoritățile desfășoară campanii de informare despre pericolul caniculei și importanța protecției populației vulnerabile. „Considerăm că acesta este unul dintre factorii de risc cu cel mai mare impact asupra mortalității în acest context”, a spus ea, marți, la Radio Nacional de España (RNE).

Spania a înregistrat în iunie cea mai caldă lună din istorie, cu o temperatură medie de 23,7 grade Celsius, conform Aemet.

În prezent, Spania și Portugalia sunt afectate de al doilea val de caniculă din această vară, care va continua cel puțin până la sfârșitul săptămânii, avertizează meteorologii.

Experții climatologi subliniază că aceste fenomene extreme sunt agravate de schimbările climatice: episoadele de caniculă sunt tot mai dese, durează mai mult și devin mai intense, punând în pericol viața oamenilor.

Sursa: Realitatea Din Spania

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri