LIDER SOCIAL-DEMOCRAT: PSD VREA INVESTIȚII ȘI RESPECTAREA ANGAJAMENTELOR DIN COALIȚIE

Președintele PSD Buzău, Romeo Lungu, a transmis luni seară un mesaj în care a subliniat că prioritățile partidului sunt menținerea investițiilor și respectarea angajamentelor asumate în cadrul coaliției de guvernare.

Lungu a afirmat că obiectivul PSD nu este provocarea de conflicte, ci asigurarea stabilității și dezvoltării: „Nu suntem la guvernare pentru scandal, ci pentru stabilitate și dezvoltare”.

Liderul PSD Buzău a arătat că investițiile, fie locale, fie marile proiecte naționale, sunt esențiale pentru progres, iar discuțiile despre prioritizare nu trebuie să ducă la tăieri care ar bloca dezvoltarea comunităților.

El a precizat că PSD este dispus să discute despre prioritizare, motiv pentru care a solicitat întâlniri cu Ministerul de Finanțe, dar respinge măsurile care ar „condamna comunitățile la stagnare”.

Romeo Lungu a reiterat susținerea pentru pachetul de eliminare a privilegiilor, care vizează pensiile speciale, reducerea agențiilor inutile, scăderea numărului de membri și a indemnizațiilor din consiliile de administrație.

Totodată, a cerut o analiză clară a situației bugetare și o rectificare care să asigure continuarea investițiilor mari – în infrastructura rutieră și spitale – precum și a proiectelor locale de apă, gaze și canalizare prin Programul „Anghel Saligny”.

În viziunea sa, următoarele măsuri ale PSD trebuie să includă acțiuni pentru sănătate, administrație și reforme fiscale menite să stimuleze relansarea economică și reindustrializarea, însă acestea trebuie aplicate cu prudență.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri