ZELENSKI: „VIZITA LUI NICUȘOR DAN ÎN UCRAINA, DEJA ÎN PREGĂTIRE”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că echipele sale și cele ale președintelui României, Nicușor Dan, lucrează deja la detaliile vizitei pe care liderul de la București o va efectua în Ucraina. Cei doi au avut recent o discuție telefonică în care au coordonat pașii următori în plan diplomatic și au stabilit contacte importante pentru perioada imediat următoare.

Zelenski i-a mulțumit lui Nicușor Dan și tuturor liderilor UE pentru sprijinul acordat independenței, integrității teritoriale și suveranității Ucrainei. De asemenea, a apreciat susținerea României pentru parcursul comun al Ucrainei și Republicii Moldova spre aderarea la Uniunea Europeană.

Liderul de la Kiev a subliniat că primul pas spre o pace dreaptă trebuie să fie o încetare a focului. În opinia sa, totul depinde acum de determinarea președintelui american Donald Trump și de unitatea Europei. Dacă Rusia nu oprește atacurile, Zelenski consideră că trebuie impuse sancțiuni economice suplimentare pentru a o forța să o facă.

La rândul său, Nicușor Dan a transmis că România sprijină o pace cuprinzătoare și de durată în Ucraina și susține eforturile președintelui Trump de a găsi o soluție, reafirmând totodată sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a țării vecine.

 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri