RAED ARAFAT, ÎNTREBAT DACĂ NU ESTE RUȘINOS CA ROMÂNIA SĂ NU AIBĂ UN CENTRU DE MARI ARȘI: „NU DSU SE OCUPĂ”

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat joi că nu DSU și nici Ministerul de Interne nu sunt responsabile de construcția centrelor pentru mari arși. El a răspuns astfel la întrebarea dacă nu este „rușinos” ca, la zece ani de la tragedia Colectiv, România să nu dispună încă de astfel de unități.

Arafat a precizat că astfel de întrebări trebuie adresate Ministerului Sănătății, instituția care coordonează acest domeniu. El a menționat că există proiecte în derulare, dar nu are informații despre stadiul lucrărilor sau motivele întârzierilor.

Șeful DSU a subliniat că rolul instituției pe care o conduce este legat de intervențiile de urgență, transportul și transferul pacienților, inclusiv pe baza protocolului cu Ministerul Sănătății. În cazul pacienților care necesită tratament în străinătate, DSU asigură logistica și legătura cu autoritățile din alte țări.

El a dat exemplul exploziei de la Letea Veche, județul Bacău, unde doi pacienți grav răniți vor fi transferați vineri la Graz, în Austria, iar alți doi ar putea ajunge la San Donato, în Italia.

Potrivit lui Arafat, colaborarea cu Ministerul Sănătății este în prezent „mult mai bună” decât în trecut, însă acest lucru nu schimbă faptul că finalizarea centrelor pentru mari arși nu intră în atribuțiile DSU.

Explozia din Bacău a provocat rănirea gravă a unei fete de 14 ani și a trei adulți. Minora, cu arsuri pe 40% din suprafața corpului, este în stare stabilă și ar putea fi detubată, iar adulții sunt în continuare în stare critică.

Ministerul Sănătății a activat Mecanismul European de Protecție Civilă pentru a facilita transferul pacienților în unități specializate din străinătate.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri