APA MĂRII NEGRE, ÎN PERICOL DE CONTAMINARE CU BACTERIA „VIBRIO”

Apa Mării Negre ar putea fi afectată de o bacterie periculoasă, numită „Vibrio”, care se dezvoltă atunci când temperatura depășește 20 de grade Celsius. Conform Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, zona este considerată cu risc, iar cei mai expuși sunt copiii și persoanele cu răni sau leziuni pe piele. Infecția se poate transmite și prin consumul de fructe de mare.

Experții atrag atenția că încălzirea apei mării favorizează răspândirea rapidă a bacteriilor din genul Vibrio, care pot provoca probleme digestive.

Turiștii sunt sfătuiți să fie atenți ca cei mici să nu înghită apă de mare și, în cazul rănilor, acestea să fie protejate cu plasturi. De asemenea, fructele de mare ar trebui consumate doar după ce au fost gătite corespunzător.

Contaminarea poate apărea atât în apă, cât și pe uscat, atunci când sucul provenit din fructele de mare intră în contact cu o rană. Printre simptome se numără durerile abdominale, iritațiile cutanate, iar în cazurile severe poate apărea septicemia.

Bacteria „Vibrio” se multiplică atunci când apa depășește pragul de 20 de grade Celsius. Deși pe litoral temperatura mării a ajuns la 25 de grade, până acum nu a fost semnalată prezența acesteia. DSP prelevează frecvent probe, iar până în prezent rezultatele nu indică probleme.

„În primul rând, sunt baterii care se dezvoltă la o temperatură ceva mai ridicată și la un anumit grad de salinitate. Iată, se vorbește despre apa de mare, dar în același timp putem vorbi despre apă sărată, care poate fi prezentă și în piscine în această perioadă de timp și în general în locuri unde se face baie în această perioadă de timp. Și atunci trebuie să fim foarte atenți, în special pentru cei mici, dar poate și pentru cei adulți, la controlul din punct de vedere medical, la controalele care se fac din punct de vedere bacteriologic în zonele în care mergem să facem baie. În același timp s-a subliniat posibilitatea transmiterii pe cale digestivă a unor astfel de infecții.

În ceea ce privește fructele de mare sau pește insuficient preparat din punct de vedere termic, din nou spun, trebuie să ne bucurăm de vacanțe și de aceste mâncăruri care sigur sunt caracteristice sezonului cald, dar trebuie să fim mai atenți din punct de vedere al cum arată locația unde mâncăm, la cum arată mâncarea, la cum miroase mâncarea, adică să ne folosim propriile simțuri atunci când mergem să consumăm în locuri publice astfel de preparate de risc, cum sunt preparate din fructele de mare și pești, care eventual sunt insuficient preparate din punct de vedere termic și de aceea subliniez faptul să preferăm tipuri de mâncare în care să preferăm să fie bine preparate din punct de vedere termic, pentru că prepararea termică ne asigură pe noi, o dată în plus, cu o serie de agenți invecțioși, printre care se numără și această bacterie despre care vorbim, sunt distruse prin căldură,” a explicat Carmen Doroboț, medic primar specialist în boli infecțioase, potrivit digi.ro.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri