PROCURORII DIN TOATĂ ȚARA AU VOTAT SUSPENDAREA ACTIVITĂȚII, ÎN SEMN DE PROTEST

Toți procurorii din România au decis în unanimitate suspendarea activității, ca formă de protest față de proiectul de lege care prevede modificarea vârstei de pensionare. În această perioadă vor fi soluționate doar cauzele urgente și cele care privesc măsuri preventive.

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat joi că decizia este valabilă la nivel național, de la Parchetul General și până la parchetele de pe lângă judecătorii, incluzând DNA și DIICOT.

Comunicatul CSM arată că, în zilele de 26 și 27 august 2025, au avut loc adunările generale ale procurorilor, convocate de Secția de procurori a Consiliului. În urma acestor ședințe, toate unitățile de parchet au adoptat aceleași forme de protest.

Astfel, 16 parchete de pe lângă curțile de apel, 46 de parchete de pe lângă tribunale și 169 de parchete de pe lângă judecătorii au votat pentru suspendarea activității, menținând doar rezolvarea situațiilor ce nu suportă amânare.

Printre acestea se numără cauzele privind arestările preventive, mandatele europene de arestare, cererile de extrădare, dosarele cu inculpați aflați sub măsuri preventive și confirmarea ordinelor de protecție provizorie. Totodată, activitatea de relații cu publicul și audiențele sunt suspendate.

Procurorii au mai decis să susțină eventualele proteste ce vor fi inițiate de instanțele judecătorești și să transmită Guvernului un punct de vedere cu privire la proiectul privind pensiile de serviciu ale magistraților.

Premierul Ilie Bolojan a reacționat, arătând că, dacă modificările privind pensiile magistraților vor fi respinse la Curtea Constituțională, „e greu de presupus că acest Guvern va mai avea legitimitatea să rezolve alte nedreptăți”. El a precizat că dezechilibre similare există și în alte domenii și că schimbările din Justiție ar trebui extinse și la celelalte sisteme.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri