BĂRBAT SUSPECTAT CĂ A UCIS COPILUL DE 3 ANI AL CONCUBINEI SALE, BARICADAT ÎN CASĂ CU PROPRIUL COPIL

Panică în Otopeni, unde un bărbat în vârstă de 28 de ani bănuit că ar fi omorât copilul concubinei sale, în vârstă de aproximativ 3 ani, s-a baricadat în casă cu propriul copil, în vârstă de doar 1 an. Negociatorii poliției se află la fața locului și încearcă să îl convingă să se predea. Urmează informații cu puternic impact emoțional!

Potrivit poliției, incidentul are legătură cu un caz din 23 august. Atunci, mama copilului a sesizat IPJ Ilfov cu privire la decesul copilul său de 2 de ani și 8 luni, într-o locuința din orașul Otopeni.

„La scurt timp s-au deplasat la fața locului polițiști din cadrul Poliției Orașului Otopeni care au constat faptul că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un minor găsit decedat de către mama sa în locuința comună din orașul Otopeni”, au transmis polițiștii.

Cazul a fost preluat de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ilfov-Compartimentul Morți Suspecte, în cauză fiind deschis un doar penal pentru ucidere din culpă. În urma cercetărilor efectuate, au apărut însă indicii cu privire la posibilitatea săvârșirii infracțiunii de omor. Se pare, astfel, că micuțul ar fi fost bătut până la moarte. Inițial, femeia ar fi spus că băiețelul suferea de dureri de burtă.

„Ca urmare a activităților specifice desfășurate de polițiști, s-a procedat la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei sesizate, în cauză fiind vorba de concubinul mamei copilului, în vârstă de 28 de ani”, mai arată sursa citată.

La ora transmiterii acestei știri, polițiștii încearcă imobilizarea bărbatului care s-a baricadat, vineri, în apartamentul din Otopeni. 

Inițial, acesta s-a închis în casă cu cel de-al doilea copil și a amenințat că se va sinucide împreuna cu acesta. Ulterior, copilul a fost salvat și în prezent se află în custodia polițiștilor. Din informațiile existente, vorbim despre propriul copil, în vârstă de un an. 

Mai multe echipaje de poliție, dar și negociatori se află la fața locului în încercarea de a-l convinge pe bărbat să se predea. 

Sursa: Realitatea de Ilfov

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri