Președintele României, Nicușor Dan, a făcut o declarație controversată la finalul unei întâlniri cu mediul de afaceri. După trei luni de mandat, marcat de măsuri dure de austeritate, acesta a recunoscut că România nu are un plan de țară și că urmează o perioadă dificilă pentru economie și populație.
„Legat de reforma statului, aveți dreptate: România nu are un plan de țară în momentul ăsta. Deși există bună intenție în multe zone din administrația publică, nu vedem emergență de reformă de la nivelurile medii și de jos ale administrației”, a spus Nicușor Dan, subliniind că este nevoie de implicarea mediului privat în procesul de modernizare.
Șeful statului a explicat că, deși există voință pentru reformă, implementarea este încă departe de a fi realizată. „Deci da, există voință de reformă. Dacă ne uităm însă la cum, mai avem de lucrat”, a adăugat acesta.
În același timp, Nicușor Dan a recunoscut că populația și mediul economic vor avea de suferit în perioada următoare. „Mediul economic, populația… vom fi în oarecare suferință în 2026, însă, la sfârșit de 2026, este — în opinia mea — capătul tunelului”, a precizat președintele.
Declarația vine într-un context tensionat, după ce măsurile de austeritate anunțate de Guvern au stârnit nemulțumiri în rândul cetățenilor și al mediului de afaceri.
Sursa: Newsinn
