Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat restricții temporare pe mai multe sectoare de drumuri naționale pentru desfășurarea Turului României la ciclism.
Circulația rutieră va fi restricționată temporar, în perioada 10-14 septembrie, pentru desfășurarea competiției „Turul României 2025”, pe mai multe sectoare de drum național după cum urmează: pe Ruta Craiova –Râmnicu Vâlcea pe DN 6B, DN 65F, DN 67 și DN 67B, pe ruta Pitești –Dichiu pe DN 7, DN 72A, DN 71, pe ruta Brașov – Buzău pe DN 10, pe ruta Buzău – Brăila- Slobozia DN 2B, DN 2S, DN 22B, DN 21.
Turul României este una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei și unul dintre cele mai importante evenimente cicliste internaționale din România și se desfășoară pe un traseu de peste 750 km.
Sursa: Newsinn
