Reprezentanții FBI au publicat noi imagini cu principalul suspect în cazul uciderii activistului conservator Charlie Kirk, lansând, totodată, și un apel la adresa populației de a oferi urgent detalii în acest sens pentru a ajuta la identificarea făptașului.
La mai bine de 24 de ore de când Kirk a fost împușcat în timp ce vorbea în fața a mii de oameni la o universitate din Utah suspectul este de negăsit, relatează The Guardian.
Oficialii statali și federali, inclusiv directorul FBI Kash Patel, au prezentat joi seară, într-o conferință de presă, un videoclip de la locul unde a avut loc crima, în încercarea de a obține informații legate de persoana care a comis oribila crimă.

Videoclipul, surprins de o cameră de supraveghere din zonă, arată o persoană purtând o șapcă neagră, ochelari de soare şi o bluză neagră cu mâneci lungi. În imagini, acesta a fost surprins în timp ce alerga pe acoperişul unei clădiri școlare, s-a caţărat pe marginea clădirii şi a sărit pe pământ. Suspectul a fugit apoi într-o zonă împădurită, unde autoritățile au găsit o puşcă de vânătoare de mare putere. Bărbatul nu a fost încă identificat.
Recompensă uriașă pentru prinderea criminalului: suma oferită de FBI
„Avem nevoie de cât mai mult ajutor posibil”, a declarat guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, în conferința de presă.„Nu ne putem face treaba fără ajutorul populaţiei”, a mai spus Cox, adăugând că FBI-ul a primit până acum peste 7.000 de indicii şi informaţii.
Autorităţile nu au răspuns la întrebări, iar șeful FBI nu a luat cuvântul în cadrul conferinţei de presă. FBI oferă, în schimb, până la 100.000 de dolari pentru informaţii care duc la identificarea şi arestarea autorului crimei.
Pe de altă parte, Cox a precizat că „există o cantitate enormă de dezinformare” online. „Adversarii noştri vor violenţă. Avem boţi din Rusia, China şi din întreaga lume care încearcă să instaureze dezinformarea şi să încurajeze violenţa. Vă încurajez să îi ignoraţi, să opriţi aceste fluxuri”, a precizat acesta”, a mai spus acesta. El s-a angajat, de asemenea, să găsească ucigaşul şi să solicite pedeapsa cu moartea.
