Prințul Harry efectuează vineri dimineață o vizită la Kiev, la invitația guvernului ucrainean, relatează The Guardian. Ducele de Sussex a călătorit noaptea, cu trenul, din Polonia până în capitala Ucrainei, pentru a sprijini eforturile de recuperare a miilor de militari grav răniți în conflict.
„Nu putem opri războiul, dar putem face tot ce ne stă în putinţă pentru a ajuta procesul de recuperare”, a declarat el, subliniind importanța menținerii atenției publice asupra suferinței celor implicați.
În timpul vizitei, el și o echipă a Invictus Games Foundation vor prezenta noi inițiative pentru sprijinirea reabilitării răniților prin sport, un domeniu pe care guvernul ucrainean îl consideră esențial pentru recuperarea veteranilor.
Harry a precizat că invitația a venit de la Olga Rudnieva, directoarea Centrului de Traumatologie Superoameni din Liov, pe care a întâlnit-o întâmplător în New York. „Cel mai mare impact îl poţi avea venind la Kiev”, i-a spus aceasta.
Vizita are loc în contextul în care, la începutul anului, se estima că aproximativ 130.000 de persoane au rămas cu dizabilități permanente din cauza războiului, iar autoritățile încearcă să le ofere sprijin și șanse reale de reintegrare.
Sursa: Newsinn
