GERMANIA – TURCIA, FINALA EUROBASKET 2025

Germania și Turcia vor disputa finala Campionatului European de baschet masculin – EuroBasket 2025.

Campioana mondială Germania a învins surpriza acestei ediții, Finlanda, scor 98-86, prin prestațiile lui Dennis Schröder, autor a 26 puncte și 12 pase decisive, respectiv Franz Wagner cu 22 puncte.

Pentru nordici, vedeta Lauri Markkanen a reușit 16 puncte, iar Olivier Nkamhoua 21.

În cealaltă semifinală, Turcia a trecut categoric de Grecia, 94-68, grație lui Ercan Osmani autor a 28 puncte.

Giannis Antetokounmpo a avut o evoluție modestă pentru greci, cu doar 12 puncte.

Finala este programată duminică, de la ora 21:00, Germania vizând primul titlu continental după 1993, iar Turcia primul din istorie. Grecia și Finlanda vor juca finala mică, de la ora 17:00.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri