Călin Georgescu se teme că un atac similar ca cel în care Charlie Kirk a fost ucis ar putea avea loc și in România. Liderul suveranist trage un semnal de alarmă legat de situația gravă în care se află țara noastră în aceste momente.
„Inainte de orice, trebuie sa vorbim despre asasinat. Este un lider tanar, care facea mobilizare legata de adevar sau dreptate. De aia a fost asasinat si consider ca e martir. Moartea lui este categoric arata o rana a generației tinere, care nu vrea sa traiasca in minciuna globalist. Charlie Kirk a fost asasinat in America, dar asta se poate intampla oriunde, si in Romania.
Sistemul este pe sfarsite. se dovedeste si prin faptul ca singura lor sustinere este sa induca frica”, a declarat Georgescu.
Călin Georgescu a făcut până acum o serie de afirmații care s-au adeverit odată cu trecerea timpului. Printre acestea, faptul că puterea lui Emmanuel Macron avea să se prăbușească. Nu doar în Franța, ci și în România.
„Și, desigur, nu aș vrea să îl uit pe Macron, care mai devreme sau mai târziu va pleca din România cu coada între picioare.
Zidurile minciunii vor cădea. Va fi o toamnă grea. Nu în necazuri, ci în adevăr. Consider că statul român este o ficțiune juridică astăzi, care nu moare de lovituri din afară, ci din trădări lăuntrice dublate de incompetență, ipocrizie și prostie”, a spus Georgescu.
Călin Georgescu a prevăzut cu mult timp înainte și criza în care avea să intre România odată cu ascensiunea la putere a actualilor lideri politici. Totodată, a spus că zilele sistemului sunt numărate, fapt confirmat de analiștii care vorbesc tot mai des despre o posibilă cădere a guvernului Bolojan.
„Maximă atenție. Bani nu vor mai fi. Cu certitudine vă spun asta. Nu vor mai fi nici pentru a împrumuta. D-apăi să mai primești de undeva”, a afirmat liderul suveraniștilor.
Călin Georgescu a intuit cu exactitate că tot românii vor deconta furturile de până acum ale politicienilor. Totuși, așa cum declara și liderul suveranist, mișcările de stradă nu s-au oprit și poporul nu mai permite să fie furat pe față: „Haideți să-i întrebăm direct pe acești indivizi. De ce măriți taxele când ați spus că nu o veți face? Cu ce drept? Cu ce drept puneți voi oamenii să deconteze analfabetismul vostru politic și practic dușmănia față de propriul popor. Nu știți să faceți politică. Nu știți să faceți politică pentru români. Nu știți să guvernați pur și simplu pentru România, pentru că în mod absolut clar pur și simplu nu vă iubiți propriul popor și țara”.
Fostul candidat la prezidențiale a spus adesea că apa este una dintre cele mai de preț resurse. Cuvintele sale au fost confirmate de seceta severă prin care a trecut continentul, dar și de faptul că există în lume orașe care riscă să rămână complet fără apă.
„România este ca o mină și atunci veți înțelege că apa va fii viitorul petrol. Ar trebui să bem 2 litri de apă pe zi, normal așa consumă un om. Faceți socoteala ce înseamnă pe lună. Cam 400-500 de lei. În următorii 3-4 ani apa va fi mult mai importantă decât petrolul. Cine va avea apă va stăpâni foarte multe lucruri. Iar cine va face prima conductă de apă din lume”, a transmis Georgescu.
