Între zilele de 15 și 21 septembrie 2025, este programată cea de-a zecea ediție a Alpin Film Festival, la Brașov, potrivit alpinfilmfestival.ro. Evenimentul cuprinde filme premiate, expoziții de fotografie, artă și sport în aer liber, fiind adresat iubitorilor de munte, culturii și aventurii.
Ediția aniversară a Alpin Film Fest aduce în fața publicului 44 de filme documentare și scurtmetraje din competiția internațională, competiția românească și din secțiunea de proiecții speciale.

Sursa foto: alpinfilmfestival.ro
Publicul va putea viziona producții premiate la festivaluri de top precum Veneția, Berlin, Banff, Trento, Cannes, Katmandu sau IDFA Amsterdam, dar și premiere absolute.
Proiecțiile de film vor fi prezentate de Silviu Bălan – om de munte, fost sportiv de performanță cu multiple competiții de schi alpinism și alergare montană câștigate, ghid montan și antrenor, fondator Tabere și Circuite, organizator de competiții sportive.
Competiția internațională este împărțită în două categorii: ‘Alpiniada’, cu filme despre alpinism și reușite spectaculoase în cele mai înalte și dificile zone montane ale planetei, precum și ‘Muntele Vrăjit’, categorie ce cuprinde producții care explorează magia, cultura și spiritul locurilor montane.
Competiția națională este dedicată producțiilor românești care abordează teme legate de munte, natură și aventură. Cineaștii români sunt încurajați să aducă în prim-plan povești autentice și să promoveze frumusețea și provocările vieții montane în România.

Sursa foto: alpinfilmfestival.ro
Dincolo de proiecții, iubitorii muntelui vor avea parte de conferințe, expoziții de fotografie, invitați speciali, dezbateri, ateliere de cățărare, șezători montane, excursii ghidate și alte surprize.
Precedenta ediție a Alpin Film Festival s-a desfășurat în perioada 17-22 septembrie 2024.
Juriul Alpin Film Festival format din Khatuna Khundadze (Georgia), Roberto Zazzara (Italia) și Cosmin Dumitrache (România) a evaluat producțiile selectate cu o atenție sporită asupra calității artistice și autenticității poveștilor, în cadrul celor două competiții ale festivalului: Competiția Internațională și Competiția Românească de Film Montan.

Sursa foto: alpinfilmfestival.ro
Marele Trofeu Alpin Film Festival 2024 a fost obținut de filmul regizat de Hamid Sârdar – ‘Mongolie – La vallee des ours’ (‘Mongolia, valea urșilor’), premiul fiind acordat de Consiliul Județean Brașov.
Premiul Juriului Alpin Film Festival 2024 în Competiția Internațională de Film a fost acordat filmului ‘Maurice Baquet L’accorde’, regizat de Gilles Chappaz.
Cel mai bun film românesc din a fost considerat ‘Apă și talpă’, co-regizat de Mircea Gherase și Lucian Mircu.
Trofeul Carpați a revenit producției irlandeze ‘Wild Transylvania’ pentru cea mai bună promovare a României prin cinematografie. Regia filmului este semnată de John Murray & Jamie Fitzpatrick, iar Jeremy Irons este vocea naratoare.

Sursa foto: alpinfilmfestival.ro
În 2023, Alpin Film Fest s-a desfășurat între 5 și 10 septembrie, reunind o selecție de peste 40 de filme din întreaga lume. Marele Trofeu a fost câștigat de filmul ucrainean ‘Plai – Un drum prin munți’, regizat de Eva Dzhyshyash. În cadrul competiției românești, Premiul Publicului a fost atribuit filmului ‘Refugiul – Castelul Crăiței’, în regia lui Liviu Marghidan, premiul pentru Cel mai bun film de munte a fost câștigat de ‘Călătorie în Himalaya – Expediția Kangchenjunga 2022’, în regia lui Octavian Repede, iar Trofeul Carpați pentru cel mai bun film de promovare a zonelor montane din România a mers către ‘Ultima Transhumanță/Last Transhumance’, în regia lui Dragos Lumpan.
La competiția internațională, premiul pentru Cel mai bun film de alpinism a fost atribuit producției ‘Ephemeral’, regizat de Alastair Lee, iar Premiul Special al Juriului a fost acordat filmului ‘Carne et ossa’ (Italia), regizor Roberto Zazzara.
Gala de închidere a festivalului a marcat și aniversarea a 20 de ani de la prima expediție integral românească pe Everest (8848 m).
În 2022, Alpin Film Fest a avut loc între 6 și 11 septembrie. ‘Akeji – sufletul munților’, documentarul francez regizat de Corentin Lecont și Melanie Shaan, a câștigat Trofeul Alpin Film Festival. La rândul său, ‘Oamenii drumului Terra Banatica’, documentarul despre Via Transilvanica regizat de Mircea Gherase, a obținut Trofeul Carpați (cel mai bun film despre promovarea zonei montane din România).
Lansat în 2015, Alpin Film Festival promovează cultura montană în toate formele ei: film, literatură și fotografie. Pe lângă proiecțiile de film, festivalul include și lansări de carte, expoziții de fotografie și conferințe cu invitați speciali, printre care sportivi de elită, exploratori, scriitori și cineaști pasionați de munte. În plus, Alpin Film Festival este un loc de întâlnire pentru comunitatea montană din România, promovând valorile legate de protejarea mediului, respectul pentru natură și spiritul de aventură, arată alpinfilmfestival.ro. AGERPRES
Sursa: Newsinn
