UN SCHIOR ITALIAN ÎN VÂRSTĂ DE 25 DE ANI A MURIT DUPĂ CE S-A ACCIDENTAT LA ANTRENAMENTE

Schiorul italian Matteo Franzoso a decedat luni, la două zile după ce a căzut  în timpul unui antrenament în Chile, a anunțat Federaţia Italiană de Sporturi de Iarnă (Fisi). Franzoso avea 25 de ani, iar moartea sa a survenit în timp ce se afla în spital, unde primea îngrijiri medicale în urma accidentării suferite.  

„Era internat într-o clinică din Santiago, Chile şi nu a supravieţuit (…) edemului cerebral cauzat” de căzătura suferită pe pârtia La Parva, la 50 km de capitala Santiago, a indicat Fisi într-un comunicat.

Zece schiori italieni s-au reunit la începutul lunii septembrie în Chile pentru a se pregăti pentru următorul sezon de schi, având în vedere Jocurile Olimpice de iarnă din Italia, care vor avea loc în februarie la Milano şi Cortina d’Ampezzo.

Matteo Franzoso s-a remarcat în categoriile juniori, terminând pe locul patru la proba de coborâre a Campionatului Mondial Juniori din 2020 de la Narvik, în Norvegia. De la debutul său profesional în 2021, a participat la 17 curse în Cupa Mondială de schi alpin.

„Este incredibil de trist. Acum trei săptămâni, schiam pe aceeaşi pârtie… Odihneşte-te în pace, Matteo”, a scris pe Instagram schioarea americană Lindsey Vonn, multiplă campioană mondială şi campioană olimpică în 2010.

Este al doilea deces al unui schior italian în puţin mai mult de un an. În octombrie 2024, Matilde Lorenzi, membră a echipei italiene de schi, a murit la vârsta de 19 ani după o cădere la antrenament pe pista Grawand G1 din Val Senales (nord-estul Italiei).

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri