Dinamo București a încheiat nedecis cu Farul Constanța, 1-1 (1-0), luni seara, pe Arena Națională din Capitală, în ultimul meci din etapa a 10-a a Superligii de fotbal.
Dinamo a deschis scorul repede, prin bulgarul Gheorghi Milanov (8), cu o lovitură de cap la cornerul executat de scoțianul Danny Armstrong.

Farul a egalat după pauză, prin portughezul Diogo Ramalho (64), după ce a fost lansat în careu de Răzvan Tănasă.
Dinamo a mai avut ocazii prin Mamoudou Karamoko (7), al cărui șut a fost respins de Alexandru Buzbuchi, și prin Cătălin Cîrjan, portarul oaspeților remarcându-se din nou (27).

Farul a avut o ocazie mare după pauză, prin Ionuț Larie, dar portarul Devis Epassy a respins de la colțul scurt (73).
La meci au asistat 11.176 spectatori.
Dinamo a ajuns la șapte etape consecutive fără înfrângere, cinci victorii și două egaluri.
Farul are o singură victorie în ultimele șase etape, un egal și patru eșecuri.
Dinamo București – FC Farul Constanța 1-1 (1-0), Arena Națională – București
Au marcat: Gheorghi Milanov (8), respectiv Diogo Ramalho (64).
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș); arbitri asistenți: Adrian Popescu (Craiova), Alexandru Vodă (Alba Iulia); al patrulea oficial: Iulian Călin (Ștefănești/Argeș)
Arbitru video: Iulian Dima (București); arbitru asistent video: Valentin Porumbel (Oltenița
Observatori: Eduard Dumitrescu (Pitești) – CCA, Paul Mincu (București) – LPF
AGERPRES
Sursa: Newsinn
