Donald Trump a lansat acuzații dure la adresa ONU! Președintele SUA susține că a fost victima unui triplu sabotaj și a cerut deschiderea unei anchete cât mai repede cu putință. Un editorial semnat de jurnalistul Realitatea PLUS, Ana Maria Păcuraru.
Donald Trump a lansat acuzații grave la adresa Organizației Națiunilor Unite, susținând că a fost victima unui triplu sabotaj în timpul participării sale, la Adunarea Generală de la New York, când a afirmat că trei incidente petrecute unul după altul nu pot fi simple coincidențe. Blocarea bruscă a scării rulante la sosirea sa, defectarea teleprompterului la începutul discursului și întreruperea sonorizării în sala de plen.
Într-un mesaj publicat pe rețeaua sa Truth Social, Trump a calificat situația drept o rușine și a anunțat că a trimis o scrisoare Secretarului General al ONU, cerând deschiderea unei anchete imediate.
Deși oficiali ONU au explicat că toate problemele au avut cauze tehnice și accidentale, Trump a respins ideea unor erori, afirmând că succesiunea evenimentelor arată o acțiune deliberată.
El a insistat că Națiunile Unite trebuie să investigheze această rușine și să clarifice dacă cineva a încercat să îi saboteze apariția publică.
