UN ŞOFER A DAT PESTE 52.000 DE LEI UNUI FALS POLIŢIST CA SĂ SCAPE DE UN DOSAR PENAL

Un bărbat care s-a dat drept polițist a recunoscut că a înșelat un șofer, de la care a luat peste 52.000 de lei, promițându-i că îl va scăpa de un dosar penal, a anunțat luni Direcția Națională Anticorupție (DNA).

Șoferul respectiv provocase un un accident rutier cu victime, precizează Agerpres.

Potrivit procurorilor, în perioada 16–27 iulie 2025, i-a cerut unui șofer 55.631 de lei, susținând că poate interveni la superiori din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu și la procurorul de caz pentru a obține clasarea dosarului penal și restituirea rapidă a permisului de conducere.

În realitate, bărbatul nu era polițist.

Inculpatul a primit 52.086 de lei, sumă asupra căreia procurorii au instituit sechestru în vederea confiscării.

Bărbatul și-a recunoscut integral faptele, a colaborat cu anchetatorii și a acceptat pedeapsa propusă de procurori: 4 ani de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi, printre care cel de a ocupa funcții publice, pentru o perioadă de 4 ani și 6 luni după ispășirea pedepsei.

Dosarul și acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise spre judecare Tribunalului Sibiu.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri