VAL DE CONCEDIERI ÎN MARILE COMPANII ALE LUMII

Marile companii globale anunță valuri masive de concedieri din cauza încetinirii economice și a presiunii tot mai mari pentru investiții în inteligența artificială (AI). Gigantii precum Amazon, Nestlé și UPS au început deja să reducă mii de locuri de muncă, în special în rândul angajaților de birou, segmente afectate direct de automatizare.

În octombrie, companiile americane au anunțat peste 25.000 de disponibilizări, la care se adaugă cele 48.000 de posturi eliminate de UPS la începutul anului.

În Europa, peste 20.000 de locuri de muncă sunt tăiate, dintre care 16.000 la Nestlé, care implementează cea mai amplă restructurare din istoria sa.

Amazon a confirmat eliminarea a până la 14.000 de posturi corporative, dar surse interne estimează că această cifră s-ar putea apropia de 30.000.

Această tendință reflectă o schimbare structurală: companiile trebuie să demonstreze rentabilitatea investițiilor în AI, care au crescut cu 14% în ultimele luni.

Potrivit unui sondaj KPMG, 78% dintre directorii americani sunt sub presiunea acționarilor să arate cum automatizarea reduce costurile și crește profiturile.

Economiștii avertizează însă că această perioadă de „low-hiring, low-firing” – angajări reduse, concedieri selective – ar putea, în cazul unei accelerări a concedierilor, submina încrederea consumatorilor și stabilitatea economiei SUA, deja afectată de inflație ridicată și tarife comerciale.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri