Soarta pensiilor private, în stand by. Magistrații au amânat, miercuri, luarea unei decizii în ceea ce privește sesizările Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale partidului AUR privind legea care schimbă regulile de retragere a banilor din fondurile private.
UPDATE – Toate dosarele aflate pe ordinea de zi de astăzi a CCR s-au amânat pentru data de 25 noiembrie, inclusiv cel legat de pensiile private.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Judecătorii Curții Constituționale analizează astăzi sesizările făcute atât de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), cât și de partidul AUR împotriva legii pensiilor speciale. Vorbim despre pilonul 2 de pensii, lege care a fost adoptată în Parlament anul acesta în luna octombrie, și prevede că la momentul pensionării – cei care beneficiază de acest pilon 2 de pensii – să nu poată să retragă decât cel mult 30% din suma totală. Ulterior, banii rămași în fondul de pensie ar ura să fie dați eșalonat pe un timp de cel puțin opt ani.
Au fost mai multe contestații la această lege. De exemplu, ICCJ a reclamat faptul că încalcă dreptul la proprietate și că fiecare este liber să aleagă cum și ce va face cu banii din momentul în care va ieși la pensie, având în vedere că sunt fonduri private.
De cealaltă parte, cei care susțin acest proiect spun că astfel vor să se asigure ca fondurile să nu se epuizeze rapid după pensionare. Rămâne de văzut ce vor decide judecătorii Curții Constituționale. Ședința a început în această dimineață, la ora 10.00.
Sursa: Realitatea din Justitie
