Cântărețul Mircea Rusu își va petrece următorii trei ani în închisoare, pentru complicitate la delapidare.
Rusu este acuzat că în perioada în care a fost primar al comunei Band, județul Mureș, a complotat cu doi casieri să prejudicieze bugetul instituției cu peste 500.000 de lei.
Sumele delapidate au fost descoperite în urma unor controale ale ANAF, iar modul de acțiune era simplu. O parte din banii adunați la casieria Primăriei, în loc să fie depuși la Trezoreria Statului, ajungeau direct la inculpați.
Astfel, Mircea Rusu a primit câte doi ani de închisoare pentru fiecare dintre cele două acte de complicitate la delapidare, dar, pentru că mai avea o condamnare anterioară pentru abuz în serviciu, magistrații au contopit pedepsele.
Artistul a primit, în total, trei ani, o lună și zece zile de închisoare, potrivit digi24.ro.
Sursa: Mediafax