Armata ucraineană ar fi încercat să-l asasineze pe Putin, susține Kremlinul

Kremlinul a anunțat miercuri că s-a încercat asasinarea președintelui Vladimir Putin cu ajutorul a două drone.

„Noaptea trecută, regimul de la Kiev a încercat să lovească cu vehicule aeriene fără pilot reședința de la Kremlin a președintelui Federației Ruse”, a anunţat azi Kremlinul. Potrivit serviciului de presă de la Kremlin, citat de presa rusă „două drone erau îndreptate spre Kremlin”. „Ca urmare a acțiunilor în timp util întreprinse de armată și de serviciile speciale în utilizarea sistemelor de război radar, dispozitivele au fost anihilate”, a subliniat Kremlinul.

„Nu au existat victime sau pagube materiale în urma căderii lor și a împrăștierii fragmentelor pe teritoriul Kremlinului”, a adăugat serviciul de presă al Kremlinului. Planurile de a organiza o paradă în Piața Roșie pe 9 mai rămân, a mai spus Peskov.

Potrivit Reuters, care citează agenţia rusă de presă RIA Novosti, preşedintele rus Vladimir Putin nu se afla la Kremlin la momentul atacului.

Kremlinul anunţă că-şi rezervă dreptul de a se răzbuna împotriva acestei ”acţiuni teroriste planificate”, scrie Reuters.

Fragmente de dronă au căzut în incintă, însă clădirile Kremlinului nu au fost avariate, potrivit preşedinţiei ruse.

”Kremlinul a evaluat aceste acţiuni drept o acţiune teroristă planificată şi o tentativă de asasinare a preşedintelui (rus Vladimir Putin) înainte de Parada de Ziua Victoriei de la 9 Mai”, potrivit RIA NOvosti, citată de Reuters.

Vladimir Putin nu şi-a schimbat programul de lucru şi lucrează ca de obicei, potrivir aceleiaţi surse. ”Partea rusă îşi rezervă dreptul la acţiuni de represalii acolo unde şi când consideră potrivit”, ameninţă Kremlinul.

Volodimir Zelenski a reacționat, miercuri, după ce Kremlinul a susținut că Ucraina a încercat să-l ucidă pe Putin

„Noi nu îl atacăm pe Putin şi nici Moscova”, a declarat Zelenski în timpul unei conferinţe de presă susţinute la Helsinki.

„Noi luptăm pe teritoriul nostru, ne apărăm satele şi oraşele. Nu avem suficiente arme pentru asta. De aceea nu le folosim nicăieri în altă parte. Noi ne confruntăm cu un deficit, nu putem să risipim. (…) Noi nu l-am atacat pe Putin, îl lăsăm justiţiei”, a explicat Zelenski.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri