Nicolae Ciucă: Ciolacu va avea ultimul cuvânt în ceea ce privește listele cu viitorii miniștri ai Guvernului, după rotativă

Liderul PNL premierul Nicolae Ciucă a evitat, luni, să spună dacă ia în calcul să ocupe funcția de ministru al Apărării – funcție pe care a mai deținut-o în trecut – după rocada premierilor de la finalul acestei luni. El a negat și faptul că ar fi existat discuții între membrii Coaliției privind numele de miniștrii care ar putea face parte din viitorul Guvern, menționând însă că Marcel Ciolacu va avea ultimul cuvânt de spus în acest sens, în calitatea sa de premier, după ce partidele vor stabili listele, iar acestea vor fi aprobate de forurile superioare ale fiecărei formațiuni politice în parte.

În schimb, Ciucă a spus că la Finanțe „ar fi ideal o persoană care să fie și un specialist, dar și membru de partid”.

„Să nu dăm curs speculațiilor”, a răspuns, luni, Ciucă, întrebat fiind dacă se gândește să rămână ministrul Apărării în viitorul guvern.

În ceea ce privește evaluare propriilor miniștrii, liderul PNL a răspuns: „Vor fi cu certitudine modificări, inclusiv la actualii membrii ai Cabinetului. Există, când va prelua Ciolacu, decizia dumnealui privind cine rămâne și cine nu. 

Discuțiile sunt la nivelul partidelor, la nivel de lideri. Fiecare listă trebuie aprobată în Biroul Politic Național. Ultimul cuvânt îl are însă premierul”.

Pornim discuțiile de la respectarea acestui protocol, asta am zis de fiecare dată. Bineînțeles că, fiind o coaliție politică, se pot efectua și negocieri.”

Actualul premier a subliniat, în context, faptul că nu a discutat cu Marcel Ciolacu despre viitorii miniștri ai PSD.

”Nu am discutat abosolut deloc vreun nume, cu atât mai puțin a lui (Mihai) Tudose. Este decizia PSD-ului cu ce oameni vor veni în Guvern”, a aratat Nicolae Ciucă.

Cât privește Ministerul Finanțelor, un portofoliu cu greutate în orice guvern, premierul a spus că „ar fi ideal o persoană care să fie și specialist ți membru de partid”. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri