Anchetă la Spitalul Municipal din Aiud. O pacientă a murit după ce i-a fost făcută anestezia

Anchetă la Spitalul Municipal din Aiud, după ce o pacientă a murit la scurt timp după ce i-a fost făcută anestezia.

Femeia urma să fie operată, dar a intrat în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

La data de 25 mai 2023, în jurul orei 12:00, Poliția Municipiului Aiud a fost sesizată de către personalul medical din cadrul Spitalului Municipal Aiud cu privire la faptul că, în jurul orei 11:20, o femeie de 41 de ani, din Aiud, a decedat în secția de terapie intensivă.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că femeia a fost internată în spital, urmând să fie operată, iar în jurul orei 10:00 a fost anesteziată, moment în care a intrat în stop cardio-respirator, fără a mai răspunde manevrelor de resuscitare.

Cadavrul a fost depus la Serviciul de Madicină Legală, în vederea efectuarii necropsiei și stabilirii cauzei morții.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri