Superliga: CFR Cluj a pierdut cu Farul, scor 1-2, dar merge la barajul pentru cupele europene VIDEO

Echipa CFR Cluj a pierdut duminică, pe propriul teren, scor 1-2, meciul din ultima etapă a play-off-ului, cu Farul Constanţa, dar s-a calificat pentru barajul care asigură prezenţa în Conference League, scrie Realitatea Sportivă.

La Cluj, CFR a început mai bine şi Daniel Bîrligea a deschis scorul în minutul 15. Însă gazdele au scăzut din intensitate, iar proaspăta campioană a României a profitat. Louis Munteanu a egalat în minutul 42 cu un şut de la distanţă, înscriind un gol superb. După două minute, Cristian Manea a făcut un henţ în propriul careu şi Farul a primit un penalti. A executat Louis Munteanu, dar Scuffet a apărat şi la pauză s-a intrat cu scor egal, 1-1. În repriza secunda, constănţenii au primit al doilea penalti, după un fault al lui Burcă la Louis Munteanu. Acelaşi jucător a executat lovitura de pedeapsă şi a marcat, în minutul 61, aducând oaspeţii în avantaj. Yeboah a trimis în bară, în minutul 65, iar până la final nu s-a mai întâmplat nimic. CFR a pierdut, dar a profitat de înfrângerea Universităţii Craiova şi s-a calificat pentru barajul de cupe europene, unde va înfrunta pe FCU Craiova.

În clasament, CFR Cluj a terminat pe locul al treilea, cu 42 de puncte, în timp ce Farul încheie sezonul cu titlul de campioană şi cu 53 de puncte acumulate.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri