Ministrul Oprea: Cred că pentru produsele de bază putem găsi, pentru o perioadă limitată, o formulă în care prețurile să scadă


Radu Ștefan Oprea (PSD), noul ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a declarat miercuri, pentru B1 TV, că vor continua discuțiile cu retaierii și speră ca în curând să fie adoptată Ordonanța de Urgență cu măsuri care să ducă la scăderea prețurilor la alimentele de bază.

Moșteanu (USR), după achitarea lui Piedone: Ce a început Dragnea au terminat PSD, PNL și Iohannis. Justiția, statul de drept se dizolvă. Reparația o vor face oamenii cu bune intenții, dar asta va fi împotriva unui sistem ticăloșit (VIDEO)

Oprea a explicat și cum crede că vor fi convinși retaierii să accepte scăderea adaosurilor comerciale, deci implicit profitul pe care-l obțin din vânzarea acestor produse.

„N-am participat la discuție (cea de marți), au fost alți colegi din Minister și inclusiv premierul Ciolacu. E o promisiune pe care a făcut-o că orice măsuri vor afecta mediul de afaceri vor fi discutate cu mediul de afaceri, de asta a și fost această discuție.

Am plecat de la un lucru care se întâmplă în Europa, în Franța, în alte state membre. Nu confundați cu plafonarea, cu ce s-a întâmplat în Ungaria, e un alt model de a limita adaosurile comerciale.

A fost o primă discuție bună. Vor mai continua discuțiile. Există calcule și model făcut despre cum se formează prețul în România, care e prețul la producător, taxele folosite de marile lanțuri, știm aceste lucruri, le-am discutat. Credem că pentru produsele de bază, pentru anumite produse, putem găsi pentru o perioadă limitată acea formulă în care prețurile să scadă”, a declarat Radu Oprea, pentru B1 TV.

Întrebat cum crede că vor accepta retaierii practic scăderea profiturilor, Oprea a spus: „Mereu când în momente dificile pentru mediul de afaceri au cerut spriijinul statului român, am fost alături de ei. A fost pandemia, criza în energie… Știți că statul român e unul dintre cele care au luat cele mai curajoase măsuri de plafonare a prețurilor la energie și gaze. (…) E în beneficiul cetățenanul lui implit a marilor lanțuri de distribuție”.

Întrebat când anume va fi dată această OUG, ministrul a răspuns: „Nu e așa de greu să scrii o OUG, important e ca ea să aibă finalitatea pe care o scontăm, aceea de a scădea prețurile pentru alimentele de bază. Cred că e o discuție care nu va dura foarte mult”.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri