Jens Stoltenberg: NATO este gata să se apere împotriva oricărei ameninţări

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi, la Haga, că este prea devreme pentru a specula cu privire la efectele mutării trupelor Wagner în Belarus, dar a subliniat că alianţa nord-atlantică este gata să se apere împotriva oricărei ameninţări, transmite Reuters.

„Este prea devreme pentru a face vreo judecată finală cu privire la consecinţele faptului că Prigojin s-a mutat în Belarus şi că, cel mai probabil, unele dintre forţele sale vor fi, de asemenea, localizate în Belarus”, a declarat Stoltenberg reporterilor după o întâlnire cu lideri guvernamentali din şapte ţări membre NATO, relatează Agerpres.

„Dar am trimis un mesaj clar Moscovei şi Minskului că NATO este prezent pentru a proteja fiecare aliat, fiecare centimetru de teritoriu NATO”.

Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari ruşi Wagner, a zburat marţi în exil în Belarus.

Stoltenberg a indicat că NATO va decide să îşi consolideze sistemele de apărare în timpul unui summit care va avea loc la mijlocul lunii iulie în Lituania, pentru a-şi proteja toţi membrii, în special pe cei care au o graniţă comună cu Rusia şi Belarus, conform AFP. 

CITEȘTE ȘI:

Klaus Iohannis: „Rusia este şi va continua să fie ameninţarea imediată şi cea mai directă la adresa securităţii euroatlantice”

Avertismentul președintelui Klaus Iohannis: „Situaţia din Republica Moldova este critică”

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri