Începe reabilitarea unui nou tronson de conductă de termoficare. Cum vom sta cu căldura la iarnă – Anunțul lui Nicușor Dan

Primarul Capitalei Nicușor Dan a anunțat, marți, deschiderea celui de-al doilea șantier pentru reabilitarea sistemului de termoficare bucureștean. Este vorba despre un tronson de conductă cu o lungime de 1,64 km, situat pe strada Apusului din Sectorul 6 al Capitalei (Obiectivul 25). Valoarea totală a contractului este de 260 de milioane. 

Nicușor Dan spune că acesta este singurul obiectiv care va fi finalizat și dat în exploatare până la sfârșitul acestui an din cele 25 cu finanțare europeană, conform graficului de execuție.

„Lucrările sunt executate de Asocierea S.C. Energomontaj S.A. (Lider) – S.C. Elsaco Electronic S.R.L (Asociat) – Sicor S.R.L (Asociat) – IPCT Instalații S.R.L.(Asociat), valoarea de execuție, conform autorizației, fiind de 6.384.234,56 lei.

În total, Primăria Capitalei va moderniza 210 km rețea de termoficare, cu o valoare de 260 de milioane de euro, din care 200 de milioane euro fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM)”, a transmis edilul, într-o postare pe Facebook.

Totodată, și Compania Termoenergetica a deschis șantiere în mai multe cartiere din sectoarele 1, 2, 4, 5 și 6 din Capitală pentru lucrări înlocuire a conductelor, modernizare și reparații, astfel încât locuitorii din zonele respective să nu mai fie afectați de lipsa apei calde și a căldurii începând de iarna următoare.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri