Planeta arde la temperaturi ridicate, iar omenirea trebuie să se pregătească pentru ce-i mai rău. Este avertismentul Organizației Națiunilor Unite (ONU), care cere acum un plan de luptă. Experții avertizează că urmează valuri și mai intense de caniculă.
Sunt doar câteva dintre imaginile care dau fiori. Incendiile au devastat deja hectare întregi din Europa, iar temperaturile au depășit 52 de grade Celsius în China. În alte țări, precum Italia, la nivelul solului se înregistrează temperaturi de aproximativ 60 de grade. Experții în meteorologie avertizează acum că e abia începutul și că trebuie să ne pregătim cu un plan de luptă.
Cupola de FOC, efecte devastatoare în Europa: Furtuni violente, grindină în Franța, Cod roșu de caniculă în Grecia, inundații în Rusia
Zilele de foc vor aduce în continuare iadul pe pământ, iar fenomenul El Nino va lovi cu o putere și mai mare. Sunt așteptate temperaturi de până la 48 de grade în Peninsulă Italică, iar zona de sud-est a Franței se pregătește de temperaturi sufocante, tot de peste 40 de grade Celsius.
Spaniolii trec și ei prin chinul celui de-al treilea val de caniculă al verii și nu vor scăpa nici zilele următoare. În această săptămână, America de Nord, Asia, Africa de Nord și bazinul mediteranean vor înfrunta temperaturi de peste 40 de grade Celsius.