Ministrul Finanțelor spune că reprezentanții Comisiei Europene care negociază cu România pachetele fiscale au cerut în mod expres o impozitare a pensiilor speciale cu 20%.
Marcel Boloș, a recunoscut că există o astfel de presiune asupra guvernului de la București. Ministrul de Finanțe a vorbit despre stadiul negocierilor cu instituțiilor UE pe măsurile fiscal-bugetare enumerând ceea ce cuprinde proiectul austerității menționând că speră la un acord în Coaliție în câteva zile.
Nemulțumiți că Marcel Ciolacu a anunțat asumarea răspunderii Guvernului pe măsurile bugetare, liberalii au decis să susțină totuși demersul, fără să știe însă care sunt măsurile.
Decizia a fost luată luni dimineață în ședința conducerii PNL, șeful partidului urmând să anunțe și care sunt condițiile pe care le pun liberalii pentru asumare, potrivit unor surse.
Marcel Ciolacu a subliniat că nu a obţinut încă un răspuns de la oficialii Comisiei Europene cu privire la eliminarea plafonului de 9,4% din PIB pentru bugetul de pensii, el spunând că încă se discută acest aspect de către echipele tehnice.
„Eu, la Comisie, am vorbit de principii, am vorbit şi de eliminarea acelui 9,4 pentru că niciun stat european nu are prevăzut un procent în ceea ce priveşte pensiile. Cred că nu ne deranjează să avem prins să ne încadrăm în media europeană de creştere a pensiilor. Oricum, cei 9,4, la sută, ca să înţelegem foarte clar, am fi ajuns să-l depăşim după anul 2030, dar totuşi este o asumare în faţa Comisiei şi trebuie să fim responsabili şi după ce nu o să mai fim în politică. Cred că aceasta este abordarea corectă”, a mai susținut premierul, precizând că a „convenit” împreună cu oficialii europeni că acel procent de 9,4 este „incorect”.
Sursa: Realitatea Din PNL