Caz șocant la Brașov: polițist prins cu o cantitate impresionantă de droguri în portbagajul propriului autoturism!

Surse din poliția brașoveană au declarat pentru Radio România Brașov FM că un coleg de-al lor a fost prins, astăzi, în flagrant, la Brașov, cu o cantitatea impresionantă de substanțe interzise.

Ar fi vorba despre aproximativ un kilogram de cocaină, susțin sursele citate de Radio România Brașov FM. S-ar parea că acesta este polițist la Secția 5, iar în momentul flagrantului era în timpul său liber.

Nu puține sunt vocile din rândul colegilor polițiști care spun că acesta era cunoscut pentru viața sa în afara legii, cu afaceri dubioase și ieșiri nepotrivite din decorul riguriozității impuse de meseria pe care o avea.

S-ar părea că era și un împătimit al vitezei, cu ceva timp în urmă rămânând fără permis de conducere, după ce a fost prins conducând cu 240 km/h pe Calea Făgărașului, în zona Hornbach.

Conform surselor din Poliția Brașov, polițistul a fost reținut cu propunere de arestare, fiind condus la sediul Inspectoratului Județean de Poliție, potrivit Radio România Brașov FM.

IPJ Brașov a făcut câteva precizări în acest caz:

Referitor la apariția în spațiul public a unor informații, referitoare la ,,implicarea în posibile activități infracționale a unui polițist brașovean”, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov este abilitat să comunice următoarele:

Cel în cauză a fost destituit din funcție și nu mai deține, în prezent, calitatea de polițist în cadrul I.P.J. BRAȘOV.

De asemenea, ne disociem de astfel de persoane, care nu fac cinste uniformei și Statutului Polițistului.

Totodată, acordăm și am acordat tot sprijinul organelor de urmărire penală, în derularea anchetelor penale.



ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri