Microbuz cu pasageri, implicat într-un accident, în Prahova. A intrat în coliziune cu un TIR

Un accident între un microbuz și un TIR a avut loc vineri, în comuna Ariceștii Rahtivani, pe DN72. 10 persoane primesc îngrijiri medicale, potrivit ISU, în timp ce poliția susține că sunt 3 victime.

La locul accidendului intervin pompierii militari cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, două echipaje SMURD, o ambulanță pentru transport victime multiple și o autospecială de primă intervenție și comandă.

În TIR se afla doar șoferul, în timp ce în microbuz erau 19 persoane, toate fiind conștiente, conform ISU Prahova.

Potrivit poliției, ar fi vorba despre 15 pasageri.

TIR-ul ar fi ieșit în DN72 și nu ar fi acordat prioritate microbuzului, conform unor surse.

La locul evenimentului sunt prezente și 4 ambulanțe SAJ.

Traficul este restricționat pe sensul de deplasare Dâmbovița către Ploiești.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri