O furtună severă amenință vestul Europei

O depresiune atlantică neobișnuit de intensă se îndreaptă spre coasta de vest a Franței și unele părți ale Marii Britanii. Vântul puternic de până la 150 km/h la rafală și valurile mari de furtună ar putea produce pagube semnificative, potrivit meteoradar.ro

Furtuna Ciarán, o depresiune atlantică foarte puternică, se îndreaptă în prezent spre Europa. Se așteaptă ca vânturile puternice cu viteză de uragan să lovească cu toată forța sudul Angliei și regiunile Bretania și Normandia din Franța, în noaptea de joi spre vineri.

Rafalele maxime vor atinge, cel mai probabil, până la 150 de kilometri pe oră și chiar mai mult în locurile expuse sau în largul mării. La aceste viteze ale vântului, sunt posibile pagube majore în unele regiuni.

În plus, ciclonul va agita apele Oceanului Atlantic. În unele zone de pe coasta de vest a Franței și din sudul Angliei, valurile ar putea atinge înălțimi de până la 10 – 12 metri.

De asemenea, vântul puternic dinspre vest va împinge apele oceanului spre coastă, provocând o maree înaltă în zonele litorale. Local, sunt posibile inundații, iar unele plaje ar putea fi afectate grav sau chiar distruse.

Imagine

Trenuri anulate și școli închise preventiv

Ca o măsură de precauție, Căile Ferate Francese (SNCF) au decis să suspende joi circulația trenurilor regionale în Normandia, Centre-Val de Loire, Pays de la Loire și Bretania, pentru a garanta siguranța pasagerilor.

 

Între timp, autoritățile locale din Insulele Anglo-Normande sfătuiesc oamenii să rămână acasă joi, iar toate școlile de stat de pe insulă, precum și aeroportul vor fi închise.

Citește și: MAE, atenționare de călătorie în Franța

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri