Traficul aerian cunoaşte o complexitate crescută impusă de restricţiile generate de războiul din Ucraina şi a ajuns, încă de anul trecut, la nivelul pre-pandemic, în vara lui 2023 situându-se chiar cu aproape 20% peste cel de dinainte de pandemie, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, directorul general al ROMATSA, Adrian Cojoc.
El a subliniat că războiul din Ucraina a adus o suplimentare a traficului în spaţiul aerian românesc, în contextul în care zborurile care traversau Europa dinspre şi spre Asia prin nord acum evită spaţiile aeriene ale Rusiei, Ucrainei, Belarus şi s-au mutat spre zona centrală şi sudică. Totodată, şi conflictul din Israel a generat o creştere.
Pe de altă parte, Adrian Cojoc a menţionat că ROMATSA susţine includerea controlorilor de trafic în aceeaşi categorie de pensionare cu piloţii, deoarece, din cauza complexităţii muncii, a responsabilităţilor şi a gradului de stres mulţi ajung să îşi piardă licenţa.
Directorul ROMATSA a vorbit în interviu şi despre situaţia de pe aeroportul din Braşov şi a precizat că regia a susţinut şi va susţine toate demersurile astfel încât aeroportul să devină unul cât mai vizibil şi profitabil. În ceea ce prieşte programul actual de 12 ore al aeroportului, el a reiterat că acesta a fost solicitat încă din 2018 de autorităţile de la Braşov, în baza unui studiu realizat de Eurocontrol şi de un consultant, urmând să fie extins la 24 de ore din 24 în trei ani de la deschidere.
Adrian Cojoc a mai explicat şi de ce pentru dirijarea traficului aerian s-a ales varianta turnului de control de la Arad.
AGERPRES: Cum a evoluat traficul aerian anul acesta? A fost mai mic sau se apropie de cel de dinainte de pandemie, în 2019?
Adrian Cojoc: Aş putea spune că traficul aerian încă de anul trecut a ajuns la nivelul pre-pandemic şi chiar l-a depăşit în luna august anul trecut. Din februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina, traficul cunoaşte o complexitate crescută impusă de restricţiile generate de războiul din Ucraina. Traficul din 2023 s-a situat, în sezonul de vară, undeva cu 20% peste traficul pre-pandemic, aproximativ. Iar dacă la nivel european traficul nu este încă la nivelul pre-pandemic, în România, v-am spus, încă din august anul trecut am depăşit nivelul din 2019. Putem să dăm nişte cifre de vârfuri, şi anume faptul că în sezonul de vară – dau un exemplu: 3 iunie – aproximativ 2.500 de zboruri în 2023, faţă de 2.200 în ziua similară din 2019. Şi nu doar în sezonul de vară, pot spune şi 16 octombrie – aproximativ 2.200 de zboruri în 2023, faţă de 1.900 în 2019.
AGERPRES: Care a fost efectul războiului din Ucraina asupra traficului aerian?
Adrian Cojoc: Războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina a adus o suplimentare a traficului în spaţiul aerian românesc, pentru că zborurile care traversau Europa dinspre şi spre Asia prin nord acum evită spaţiile aeriene ale Rusiei, Ucrainei, Belarus şi s-au mutat spre zona centrală şi sudică. Am înregistrat o creştere a traficului ca urmare a acestor modificări. Da, şi Israelul a influenţat, a generat o creştere.
AGERPRES: Cum staţi pe partea de personal? Aveţi angajări în curs sau v-aţi propus pentru anul 2024 să faceţi angajări?
Adrian Cojoc: Partea de dinamică de personal este prevăzută în planul de performanţă al României, aprobat de Comisia Europeană, şi prevede exact modalitatea în care ne dimensionăm personalul pentru a face faţă întregii activităţi, atât în zona operaţională tehnică, cât şi în zona administrativă. Pentru 2024, iniţiem până la sfârşitul acestui an o nouă sesiune de recrutare de controlori de trafic aerian.
AGERPRES: Care e necesarul?
Adrian Cojoc: Necesarul este cel stabilit în planul de performanţă. Cu titlu de exemplu, anul acesta am recrutat 58 de controlori de trafic aerian şi pentru anul viitor va fi o estimare similară. Procedura de selecţie a personalului operativ este una extrem de complexă, durează aproximativ un an până când ajungem la partea de angajare efectivă şi începere a pregătirii controlorilor, se parcurg mai multe testări reglementate internaţional, iar pe această soluţie de recrutare ROMATSA şi-a atins obiectivele stabilite la nivel european.
AGERPRES: Cam cât durează pregătirea unui controlor de trafic aerian?
Adrian Cojoc: În funcţie de calificare, minimum 3 ani. Până ajungi controlor intri în etapa pe care noi o numim ab initio, după ce se finalizează toată procedura aceasta de recrutare, care v-am zis că durează aproximativ un an. După ce termină perioada de şcolarizare de aproximativ şase-opt luni, noi stabilim perioada şi în funcţie de disponibilitatea lectorilor care sunt tot personal operativ din cadrul ROMATSA – intră controlor stagiar şi de acolo începe partea de şcolarizare la locul de muncă – on job training. După finalizarea tuturor etapelor, ajunge controlor de trafic aerian.
Interviul complet, pe Agerpres.ro
Sursa: Newsinn