Incident grav la stația de metrou Tineretului. Un tânăr de 24 de ani a căzut pe șine

Incident cumplit, duminică seara, la stația de metrou Tineretului din Capitală. Un tânăr de 24 de ani a căzut pe șine! Nu este exclusă o tentativă de suicid. Incidentul s-a petrecut la ora 19:40.

În statia de metrou Tineretului, în sensul de mers spre Eroii Revoluției, un călător a căzut în calea de rulare, anunță Metrorex. Nu este exclusă o posibilă tentativă de suicid.

Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. 


„Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o ancheta de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. 
Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, mai anuță sursa citată.

Ulterior, Poliția Capitalei a venit și ea cu precizări.

„La data de 12 noiembrie 2023, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada de Poliție pentru Transportul Public a fost sesizată, telefonic, de către Dispeceratul Metrorex cu privire la faptul că, într-o staţie de metrou, din Sectorul 3, o persoană s-ar fi precipitat pe calea de rulare a metroului, în timp ce acesta intra în stație.

Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 24 de ani.

De asemenea, echipajele de prim-ajutor, sosite la fața locului, au intervenit și au extras persoana, de pe calea de rulare, și au acordat primul ajutor.

Cercetările sunt continuate de Brigada de Politie pentru Transportul Public – Serviciul Poliției Metrou, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, transmit reprezentanții DGPMB într-un comunicat. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri