Unitatea 1 de la Cernavodă a fost resincronizată. Ministerul Energiei a prezentat situația actuală în sistemul energetic național după fenomenele meteo din cursul nopții de sâmbătă.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național. Reamintim că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la rețeaua națională de distribuție a energiei electrice în seara zilei de 18 noiembrie 2023, ca urmare a condițiilor meteo care au cauzat pertubații în sistemul energetic național. Toate procedurile s-au derulat în parametrii tehnici normali.
Totodată, ENEL anunță că echipele Rețele Electrice Dobrogea, împreună cu cele transferate de la zona Muntenia și personalul contractorilor au restabilit alimentarea cu energie electrică pentru peste 80% dintre clienții afectați de vremea severă în zone de sud-est a României. După remedierea incidentelor apărute în rețeaua de medie tensiune, echipele vor rămâne pe teren pentru repararea deranjamentelor individuale și a celor colective din rețelele de joasă tensiune. Acolo unde se va constata că remedierea durează un timp prea îndelungat, compania va conecta gospodăriile afectate la generatoare electrice.
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „Suntem în contact permanent la nivelul Comandamentului energetic de iarnă cu toți cei implicați în rezolvarea provocărilor apărute la nivelul Sistemului Energetic Național, ca urmare a fenomenelor meteorologice extreme din zona de sud-est a României. Mulțumirile mele se îndreaptă către echipele de intervenție care și-au făcut datoria în condiții dificile. ENEL, Transelectrica și ceilalți operatori implicați au acționat cu profesionalism și promptitudine. Sistemul energetic național și-a dovedit capacitatea de a funcționa în condiții corecte în situații extreme, cu rafale de vânt care au depășit 100 km/h. Problemele apărute au fost locale, nepunând în pericol stabilitatea sistemului energetic național. În mod special le mulțumesc specialiștilor de la Nuclearelectrica pentru resincronizarea Unității 1 într-un timp foarte scurt, în cursul zilei de mâine fiind programată funcționarea la puterea nominală”.
Ministerul Energiei va continua să furnizeze informații publice, în funcție de dinamica situației.