Analistul politic Cozmin Gușă a vorbit, într-o intervenție la Realitatea Plus, despre un nou scenariu bombă privindu-l pe fostul adjunct al SRI, Florian Coldea și trustul de presă Prima TV.
„Genul ăsta de cămătari, cum sunt frații Caran, funcționează de mult timp în România și nu prea îi deranjează nimeni. Acum, s-a întâmplat însă altceva: Florian Coldea, de ceva vreme, a dezvoltata relații foarte apropiate pe linia unor colaborări cu Federația Rusă, la nivelul unor prieteni foarte apropiați ai lui Putin.
Asta o poate face oricine, și un jurnalist, și un om de rând, dar când ești depozitarul atâtor secrete NATO, când ai fost la vârful SRI timp de 12 ani, vă dați seama că informațiile pe care le are el sunt bune de livrat blocului răsăritean, Rusie, sunt extrem de importante și probabil că de aici a început și vânătoarea lui Coldea, este posibil ca nici măcar să nu fie de la nivelul autorităților din țară, ci de la nivelul unui comandament NATO.
Florin Coldea, tocmai pentru că joacă politic, nimeni nu se mai îndoiește că el a fost la baza înființării si finanțării USR, dorește acum să influențeze alegerile, faptul că el joacă mediatic în spatele trustului Prima, în spatele B1TV, avem ca dovezi întâlnirile repetate pe care el le cere și la care îi cheamă pe proprietarii trustului Prima, Adrian Tomșa și Orlando Nicoară. Consemnăm doar faptul că Florian Coldea îi cheamă la raport, din când în când, pe patronii trustului Prima și nu mai spunem că încearcă să influențeze mediatic politica acestor televiziuni,” a explicat Gușă, într-o intervenție la Realitatea Plus.