Papa Francisc a anunţat că are bronşită acută

Papa Francisc a anunţat joi că suferă de o formă acută şi foarte infecţioasă de bronşită care l-a împiedicat să facă deplasarea la Dubai în acest weekend pentru summitul COP28 privind clima.

Papa Francisc, care împlineşte 87 de ani în decembrie, a avut în ultimii ani o serie de probleme de sănătate care au implicat internări în spital. În ciuda ultimei sale afecţiuni, el continuă să lucreze şi să se întâlnească cu oamenii.

„După cum puteţi vedea, sunt încă în viaţă”, a spus el în timpul unei audienţe la un seminar despre sănătate şi etică, potrivit unei transcrieri de la Vatican.

„Doctorul nu m-a lăsat să merg în Dubai. Motivul este că acolo este foarte cald şi treci de la căldură la aer condiţionat şi nu este convenabil în această situaţie bronşică. Slavă Domnului că nu a fost pneumonie. Este o bronşită foarte acută, infecţioasă”, a mai spus Papa

Francisc a explicat că nu are febră şi că nu ia antibiotice, confirmând ceea ce Vaticanul a transmis miercuri prin intermediul unui comunicat.

În timpul unei alte audienţe, joi, cu teologii, papa a spus: „Nu am avut timp să vorbesc despre asta: Rugaţi-vă pentru mine. Rugaţi-vă pentru mine, nu împotriva mea, pentru că această slujbă nu este uşoară. Vă mulţumesc”.

Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a declarat miercuri reporterilor că probabil el va conduce delegaţia Vaticanului la discuţiile privind clima din Dubai.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri