Tribunalul Prahova s-a spălat pe mâini de dosarul șefilor ISU Prahova, cercetați în urma tragediei de la Ferma Dacilor

Tribunalul Prahova a declinat către Tribunalul Militar Bucureşti competenţa privind redeschiderea dosarulului în care doi foşti şefi din ISU Prahova au fost acuzaţi că au favorizat funcţionarea Fermei Dacilor fără aviz. 

”Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Militar Bucureşti, dosarul cauzei urmând a fi înaintat acestei instanţe”, se arată în decizia de marţi a Tribunalului Prahova, potrivit News.ro.

Hotărârea este definitivă. 

Luni, magistraţii Tribunalului Prahova au decis, din nou, să amâne pronunţarea în dosarul care are ca obiect confirmarea redeschiderii urmăririi penale faţă de fostul şef al ISU Prahova Elisei Tiberiu Dumitru şi faţă de o fostă angajată la Inspecţia prevenire din cadrul acestei instituţii, care au fost cercetaţi de DNA pentru că au permis funcţionarea fără aviz a complexului turistic Ferma Dacilor din Tohani.
 
Un nou termen pentru pronunţare fusese stabilit pentru marţi.

 
Iniţial, dosarul a fost clasat, dar s-a propus instanţei de judecată redeschiderea cercetărilor după incendiul care a mistuit Ferma Dacilor şi în care opt oameni au murit.
 
Elisei Tiberiu Dumitru şi Cristina Chelba au calitatea de intimaţi în dosar.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri