Schimbare MAJORĂ în ancheta care-l vizează pe milionarului UNTOLD Bogdan Buta. Acesta este suspectat că ar fi întreținut acte sexuale cu minori

Anchetatorii au schimbat încadrarea juridică în cazul milionarului UNTOLD Bogdan Buta, despre care jurnalistul de investigații Liviu Alexa a scris că ar fi agresat sexual 2 minori. Dezvăluirile șocante au fost făcute în ziardecluj si solidnews. La o zi după deschiderea cercetărilor privind săvârșirea unor fapte de agresiune sexuală, anchetatorii au schimbat încadrarea juridică în infracțiune de act sexual cu un minor.

„La data de 29 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la aspectele reclamate în spațiul public, privind săvârșirea unor fapte de agresiune sexuală.

Azi, 30 ianuarie a.c., ca urmare a cercetărilor s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de agresiune sexuală în infracțiunea de act sexual cu un minor.

În cauză se administrează probatoriul pentru a se stabili întreaga situație de fapt.

Cu privire la modul de sesizare, arătăm că la acest moment cercetările se efectuează ca urmare a sesizării din oficiu a polițiștilor de investigații criminale.
 Activitățile sunt coordonate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, iar în baza cadrului procesual existent sunt desfășurate activități de cercetare penală in rem.

Au fost audiate două dintre persoanele implicate, în vârstă de 18 și 19 ani din municipiile Cluj-Napoca și Iași, urmând a fi realizate toate audierile, respectiv activitățile procedurale necesare pentru soluționarea cauzei.

Facem mențiunea că în cadrul audierilor nu au fost formulate plângeri penale referitoare la infracțiuni contra libertății și integrității sexuale,” au transmis organele abilitate.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri