Partidul cancelarului austriac Nehammer nu va vota programul electoral al PPE, care prevede aderarea României la Schengen

Reprezentanții formațiunii OVP, partidul cancelarului Austriei, Karl Nehammer, și-a anunțat intenția a nu vota programul electoral al Partidului Popular European (PPE). Asta din cauză că acolo este prevăzută și aderarea României la Spațiul Schengen.

Partidul Popular European (PPE), familia politică din care face parte şi ÖVP, se reuneşte miercuri şi joi la Bucureşti, pentru a-şi alege candidatul pentru preşedinţia Comisiei Europene şi pentru a-şi adopta programul electoral.

Potrivit secretarului general al Partidului Popular Austriac, Christian Stocker, delegaţii ÖVP nu vor vota în favoarea programului electoral al PPE. Motivul sunt mai multe prevederi cu care austriecii nu sunt de acord, cum ar fi aprobarea obligatorie a energiei nucleare sau extinderea spaţiului Schengen.

„Avem poziţii clare şi o poziţie clară în calitate de partid popular în Europa, ne menţinem această poziţie şi nu ne putem abate de la ea. Manifestul conţine multe propuneri bune şi puncte importante, dar există şi câteva linii roşii pentru noi”, a declarat Christian Stocker, citat de Die Presse.

ÖVP respinge, de pildă, includerea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, aşa cum cer aceste ţări (şi cu graniţele terestre – n.r.). „Sistemul Schengen este stricat. Trebuie să reparăm sistemul şi nu trebuie să trecem cu vederea acest lucru”, a declarat Stocker într-un comunicat citat de agenţian APA.

 

La sfârşitul anului trecut, Austria a acceptat să-şi ridice veto-ul în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen acceptând un compromis: ca la sfârşitul lunii martie, cele două ţări să intre în Schengen cu graniţele aeriene şi maritime, decizia în privinţa graniţelor terestre urmând să fie luată ulterior. Zilele trecute, ministrul austriac de interne, de asemenea membru al ÖVP, a evitat să se pronunţe în privinţa unui orizont de timp pentru intrarea României şi Bulgariei în Schengen inclusiv cu graniţele terestre, în ciuda faptului că autorităţile române sunt optimiste şi spun că se va întâmpla până la sfârşitul anului.

„Nu putem fi de acord cu energia nucleară în Austria. Suntem şi rămânem împotriva energiei nucleare”, a explicat Stocker un alt motiv pentru care ÖVP nu va aproba programul electoral al PPE.

 

De asemenea, ÖVP se opune în mod clar renunţării la principiului unanimităţii în domeniul deciziilor de politică externă şi de securitate, a arătat politicianul austriac conservator.

O altă linie roşie pentru ÖVP este eliminarea treptată planificată a motorului cu combustie: „Această poziţie clară este una dintre poziţiile noastre cheie în politica europeană şi lipseşte din manifestul PPE. Noi suntem în favoarea deschiderii tehnologice şi împotriva interdicţiilor”, a spus Stocker, citat de cotidianul Kurier.

Secretarul general al partidului cancelarului austriac a recunoscut însă că unele dintre cererile ÖVP, de exemplu în ceea ce priveşte lupta împotriva migraţiei ilegale, au fost incluse în manifestul PPE.

Potrivit programului congresului PPE, cancelarul federal Karl Nehammer va vorbi joi după-amiază la Bucureşti în numele Austriei. Ministrul afacerilor europene Karoline Edtstadler (ÖVP) şi europarlamentarii Othmar Karas, prim-vicepreşedinte al Parlamentului European, şi Christian Sagartz vor fi prezenţi miercuri la lucrări, urmaţi joi de candidatul principal al ÖVP la alegerile europene, Reinhold Lopatka.

Manifestul electoral care va fi adoptat de aproximativ 2.000 de delegaţi din 44 de ţări se va baza pe cei doi piloni: prosperitate şi securitate. Potrivit liderului PPE, Manfred Weber, accentul va fi pus pe consolidarea competitivităţii şi a economiei, precum şi pe asigurarea păcii şi întărirea puterii militare a Europei.

Congresul începe miercuri după-amiază cu dezbateri pe cele trei teme: apărare şi securitate, solidaritate între generaţii şi economie şi locuri de muncă.

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi joi la Palatul Cotroceni pe Cancelarul Federal al Republicii Austria, Karl Nehammer, în marja Congresului PPE care are loc la Bucureşti. Oficialul austriac va discuta şi cu premierul Ciolacu despre subiectul aderării României la spaţiul Schengen.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat marţi, în conferinţa comună cu Manfred Weber, la sediul PNL, că în documentul final al Congresului PPE de la Bucureşti se va solicita ca România să devină membru cu drepturi depline, şi cu frontiera terestră, a spaţiului Schengen.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri