Elias Charalambous (FCSB) – O seară proastă pentru noi, ne cerem scuze fanilor

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, după înfrângerea suferită în derbyul cu Rapid, scor 0-4, că este o seară proastă pentru formaţia sa şi a cerut scuze suporterilor pentru scor şi pentru evoluţia jucătorilor.

„O seară proastă pentru noi, din nefericire. Vreau să îmi cer scuze fanilor pentru rezultat. Sunt o persoană care nu uită lucruri de obicei şi asta a fost o seară proastă pentru noi, nu trebuie să uităm această acest joc, mai ales că e ultimul meci al sezonului. Dar trebuie să ţinem cont de ce a făcut această echipă până acum. Eu sunt mândru de jucătorii mei. Din fiecare înfrângere avem ceva de învăţat şi trebuie să învăţăm. Trebuie să analizăm jocul de astăzi şi să îmbunătăţim jocul pentru viitor”, a afirmat Charalambous la conferinţa de presă.

Tehnicianul cipriot este convins că soarta campionatului se va decide în a doua parte a play-off-ului Superligii: „Nu sunt prea multe de spus despre această seară, jucătorii sunt trişti, suferă acum înăuntrul lor şi nu avem multe de spus. Dar eu sunt persoana care nu zboară atunci când câştigă, dar nici nu văd totul negru atunci când pierd. Suntem încă pe prima poziţie, o luăm meci cu meci. Campionatul nu se decide în urma acestui meci, campionatul se va decide în a doua parte a play-off-ului. Eu cred în continuare jucătorii mei, au calitate. Nu ne este frică de nimic”.

Charalambous a afirmat totodată că nu îi va critica foarte aspru pe jucătorii săi pentru înfrângerea de pe Arena Naţională.

„Nu contabilizez înfrângerile sau victoriile cu Rapid sau altă echipă. Normal că fanii noştri îşi doresc să câştigăm fiecare meci şi în special derby-urile, ştiu foarte bine asta, dar noi o luăm meci cu meci. Astăzi nu am fost destul de buni pentru a câştiga, Rapid a jucat mai bine şi merită felicitaţi. Singurul lucru pe care îl avem de făcut este să mergem înainte meci de meci. Eu nu am venit aici să-mi critic jucătorii, pentru mine jucătorii mei sunt cei mai buni şi nu o să uit ce au făcut până acum. Sunt mândru de ei. Nu o să mânjesc pereţii cu sânge în urma înfrângerii de astăzi noi vom continua”, a mai spus cipriotul.

Rapid s-a impus în faţa liderului prin golurile marcate de Paul Iacob (33), Albion Rrahmani (53, 82) şi Ermal Krasniqi (74), relansând luptă pentru titlu înaintea începerii play-off-ului. Diferenţa dintre cele două echipe va fi de patru puncte la intrarea în play-off, după înjumătăţirea punctajului.

FCSB a suferit cel mai drastic eşec din acest sezon, încheind o serie de 11 meciuri fără înfrângere (8 victorii, 3 egaluri).

Rapid a bifat a şasea sa victorie consecutivă pe teren propriu. Rapid s-a impus şi în meciul tur, cu 2-1.

AGERPRES 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri